Am citit mai demult o carte fascinantă de unul dintre scritorii mei preferați, și anume Max Lucado. Titlul ei m-a inspirat și conținutul ei m-a făcut să-mi doresc să o recitesc.
Mă uit în jur și de asemenea în oglindă și mă mai gândesc ca cine arat eu? La aspect aduc mult cu tatăl meu, puțin din mama mea..la obiceiuri am încercat să culeg ce e bun însă caracterul meu cui este asemănător?
Văd adolescenții cum își aleg modele greșite de urmat. Pe bună dreptate că sunt frumoase, au un nume cunoscut, ceva mai multe zerouri în cont decât noi restul însă caracterul lor lasă de dorit…și mult.
Întotdeauna mi-a plăcut să caut oameni de urmat, de admirat, pe care să-i am ca și model și să spun “așa-mi doresc să devin cândva.” Am căutat destul, oameni frumoși am găsit, oameni bogați la tot pasul, cunoscuți de toată lumea..însă nu găseam un caracter demn de urmat. Nu vedeam niște fapte pentru care să pot lăsa pălăria jos și să n-am nimic de contestat.
Defapt eu nu trebuia să caut cu o așa înverșunare pentru că totul se afla lângă mine. Vorbeam despre acea persoană zilnic, mă gândeam mereu și chiar scriam despre ea..însă nu m-am gândit să-i studiez așa de mult viața. Generalul în cunoașteam, să spun ceva detalii mă descurcam însă n-am atins esența, puritatea și inima sa.
Așa că am ajuns să citesc cartea “Asemenea lui Isus” . La început mă gândeam că voi afla mai multe despre viața Lui însă cartea aceasta a fost răspunsul căutărilor mele. În fiecare zi încerc să am inima Lui, învăț în fiecare zi să las ura deoparte și să îmbrățișez cu iubire, iert și zâmbesc deși rădăciniile dinților mă înțeapă.
Poate nu se observă la suprafață pentru că nu primesc bani ca să-L urmez pe Isus, poate nu zâmbesc mereu dar în fiecare zi o floare este plantată în sufletul meu, poate mi-e greu să iert la suprafață dar cu siguranță Dumnezeu trage de acele buruieni din sufletul meu zilnic.
“Dumnezeu te iubește exact așa cum ești. însă refuză să te lase așa, El vrea să devii asemenea lui Isus.”
Isus avea o inimă pură, a mea mai are pete de șters. Inima lui era plină de pace, eu însă mă mai las condusă de mânie. El era liniște dar eu pot face zgomot negativ. Inima lui avea un scop, a mea e încă pierdută în alegeri. Scopul lui era să salveze omenirea de la păcatul ei ….insă eu de câte ori nu am împins un om care se afla pe marginea prăpastiei?
Avea cele mai plăcute gânduri, de ale mele nu știu cum să mai fug. “El reușea să vadă frumusețea crinilor, bucuria în închinare și oportunitățile ce se deschid în mijlocul problemelor”. Diagnosticul zilelor mele este de multe ori întunecat, mă uit la probleme cu cel mai performant microscop și nu realizez că sunt mai mare ca ele.
Am zile în care merg cu privirea în jos, parcă rușinată de mine, trec pe lângă oameni ca pe lângă niște clădiri, uit să le zâmbesc altor suflete. În cartea lui Max am descoperit următorul secret “Ține minte, secretul asemănării cu Isus este >>ațintirea privirii asupra Lui<< “ Cum pot eu să-L privesc pe El când privirea îmi este așa murdară. Cum pot privi eu ceva pur și sfânt cu ochii mei negri de păcat?
“Am nevoie de spălarea Lui. El ne mai curăță încă și acum. Noi suntem tot timpul spălați. Spălarea nu este o promisiune pentru viitor, ci o realitate prezentă”. Nu prea merit eu multe lucruri însă Isus da. “Singurul vrednic să fie slujit, i-a slujit pe ceilalți”. Iar eu vreau să-i urmez exemplul de aproape.
În ultimul timp și poate constant și continuu am avut probleme în relațiile cu cei din jur. Din cauza unor acțiuni aceste relații s-au răcit, neiertarea le-a adâncit, falsitatea le-a îmbrăcat frumos și acum s-au stins.
“Și știi ce se întâmplă? Atunci când cel care nu a greșit se aventurează să spele picioarele celui care a greșit, ambele părți ajung pe genunchi. Relațiile nu înfloresc pentru că cei vinovați sunt pedepsiți, ci pentru că cei nevinovați sunt plini de îndurare.”
De mult ori m-am simțit nevrednică de atingerea unui om, însă atunci am fost cea mai vrednică de atingerea lui Dumnezeu. O atingere care alină, nu judecă și dă pace. Vorbesc adesea cu Dumnezeu, îmi spun problemele, mă plâng puțin după care plec. Însă am învățat că “să-L asculți pe Dumnezeu este o experiență de primă mână”. Am ales în rugăciunile mele calitatea în locul duratei și m-a ajutat ca în convorbirea mea cu Dumnezeu să existe substanță solidă.
Tot timpul mi-au plăcut aceste cuvinte din carte “Într-adevăr, minunată este ziua în care încetăm să lucrăm pentru Dumnezeu și începem să lucrăm cu Dumnezeu.” El nu are nevoie de un raport din partea mea la sfârșitul zilei ci are nevoie de mine în timpul zilei în echipa Lui.
“Treaba mea este să privesc fața lui Dumnezeu până mă dor ochii de atâta strălucire.” Și m-au durut, iar atunci m-am bucurat că am această mare favoare.
Am învățat să-mi încep ziua și să mi-o sfârșesc cu Dumnezeu. Să-i încredințez gândurile mele adormite, cele spune în șoaptă și cele ce și-au găsit glas prin lacrimiile nopții.
Te provoc să fii asemenea lui Isus cum știi tu mai bine ..în fiecare zi.
Sufletul într-o scrisoare 